Pitești, Gavana 2, Str. Alunului Nr.27 Bl. 17 Sc. A, Parter
Normalitate

Psihicul (sinonime=suflet, subiectivitate) este o notiune abstracta cu urmatorul continut: este forma suprema a organismului prin care se stabileste relatia simbolica, indirecta, cu mediul exterior si cu el insusi, prin care se stabileste comunicarea, prin care se stabileste adaptarea la mediul exterior (care pentru om este functia de socializare). Deci psihicul este un sistem de comunicare.

In multitudinea functiilor studiate, se retin doua functii inferioare psihicului:

  1. metabolica;
  2. neurologica( de deplasare, de relatie directa).

Prin aceste functii avem de-a face cu un organism viu care se deplaseaza pentru a se echilibra( manca, se misca- asa este orice anima). Functia de conducator, care confera sens deplasarii si face din cele doua functii un element ascultator este functia psihica (psihicul), care presupune o capacitate superioara, o noua legatura umana- legatura verbala, simbolica.

Psihicul este vital? Din punct de vedere biologic, nu. Din punct de vedere social, psihicul este vital. Omul isi joaca rolul social cu psihicul lui. Ce echilibru stabileste psihicul? El are o lista de nevoi biologice si sociale – el trebuie sa fie organizatorul acestor nevoi conform normelor sociale dupa o schema zilnica, saptamanala, anuala, decenala si chiar de existenta. Aceasta mare si mica ordine pe care o stabileste in organism , face din psihic o structura care poarta numele de personalitate. Cat timp ii scapa aceasta structura el este haotic si prada excitatiilor exterioare, nu controleaza.

Psihicul are o natura ontogenetica, adica ne nastem idioti si murim dementi, dar, intre cele doua, facem sfortarea sa strabatem 4 etape si anume: copilaria , adolescent, maturitatea si involutia. Si va dati sema ca daca 50% nu am reusit sa devenim adulti, ce va fi la involutie…. Ceea c ear trebui sa intelegem de pe acum este ca acest psihic poate fi reprezentat ca un fisic de monede. Fiecare moneda scoasa din fisic arata ca o structura contradictorie.. Adica in orice moment ala existentei noastre reusim sa fim o unitate numai daca tinem sub control doua forte fundamental opuse: constiinta , care inseamna control,inhibitie, prehensiune, ordine si forta inversa: inconstientul care inseamna dezinhibitie, placere, dezlantuire, agresivitate. Este destul de evident ca, in cele 4 perioade de viata, despre care am scris mai sus, raportul dintre cele doua forte nu este la fel. Un copil care face nebunii este scuzabil – adica predomina in el joaca, dezordinea, minciuna si toate ale copilariei, imaginatia, deci in fisicul lui, cand vom lua de acolo o moneda, nu vom spune ca e nebun, fiindca predomina inconstientul; daca luam din fisicul adolescentei, lucrurile sunt mai complicate, caci adolescentul presupune idea de afirmare a personalitatii si la el predomina mai mult constientul. Lupta pentru viata pentru existent face sa-i creasca aceasta constiinta, sa predomine fata de inconstient. Desigur ca batranului din nou incepem sa-i toleram sa planga.

Psihicul se gaseste in concretul fiecarui om, al fiecarei personae. Psihicul se concretizeaza in persoana si se realizeaza in personalitate (daca nu se realizeaza, se chinuie ca ‘’nu s-a realizat – a ratat’’).

O conduita ( comportament) este cu atat mai rationala, cu cat numaratorul este mai mare (deci fractie supraunitara), si cu atat mai irationala cu cat numitorul este mai mare, in care procesele afective le domina pe cele cognitive. Echilibrul intern al acestei fractii este chintesenta psihicului. In psihiatrie se cauta armonia. Normalitatea este armonia, este masura acestei functii (ca si armonia in muzica). Disproportiile dau dizarmonii (atat ceea ce este prea putin cat si ceeea ce ste prea mult).

Fractia constiintei trebuie urmarita evolutiv, de-a lungul existentei subiectului, pentru a creste procesele de cunoastere, si pentru a suplini cresterea proceselor affective (caci altfel daca ar creste doar  afectivitatea, amintirile, etc. si ar domina, ar dezechilibra fractia, ne-am ineca in afectivitate… sau invers.)